Text Box: MINUNI
 
Nenumarate sunt minunile si vindecarile de boli ce s-au facut credinciosilor, care au alergat cu rugaciuni si lacrimi la moastele Sfintei Cuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iasi, de-a lungul a 350 de ani de când ocroteste Moldova si tara noastra. Sa amintim doar câteva dintre ele. 
 
*Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însasi preamarirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecarii de boli si al izbavirii de multe nevoi si primejdii. Din cauza aceasta a fost luata ca protectoare în toate tarile ortodoxe din Balcani. Ba si turcii se cucereau de minunile ce se faceau crestinilor care îi cereau ajutorul cu credinta si evlavie. 
 
*O alta minune care a uimit Moldova si tara noastra a fost izbavirea fara nici o vatamare a moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul Manastirii "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi. Caci, aprinzându-se de la un sfesnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbraca racla, dar lemnul si sfintele ei moaste, desi erau învaluite în jaratec, au ramas întregi si nevatamate, spre întarirea credinciosilor si uimirea celor îndoielnici. 
 
*Spre sfârsitul secolului XIX, sotia preotului Gheorghe Lates din comuna Radaseni - Suceava suferea la cap de o boala grea si incurabila. Alergând la Sfânta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moastele sfinte si-i cerea ajutor. Apoi i s-a facut Sfântul Maslu si s-a reîntors acasa. Noaptea i se arata aievea Sfânta Parascheva, în haine albe stralucitoare si îi spuse: 
- Nu mai plânge, ca de acum te faci sanatoasa! 
A doua zi, femeia s-a sculat sanatoasa si lauda pe binefacatoarea ei. 
 
*În anul 1950, o tânara din Iasi s-a îmbolnavit de leucemie. Atunci, bolnava împreuna cu parintii ei au alergat la Sfânta Parascheva si cu multe lacrimi îi cereau ajutor si sanatate. Dupa doua luni de rugaciuni staruitoare si Sfântul Maslu, tânara s-a vindecat de aceasta boala fara leac si si-a continuat studiile. 
 
*O femeie dintr-un sat aproape de Iasi era greu bolnava. Fiind internata pentru operatie, s-a rugat mai întâi la Sfânta Cuvioasa Parascheva, cerându-i cu credinta si lacrimi ajutor si vindecare. Dupa trei zile de la internare i s-au facut toate analizele. La urma i-au spus medicii: 
- Femeie, du-te acasa ca nu ai nimic! 
 
*În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o crestina din Iasi pregatea conserve pentru iarna. Mama ei o îndemna: 
- Fata, sa nu faci una ca aceasta, caci astazi este ziua Sfintei Parascheva! 
- Mama, a raspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp sa-i praznuiesc pe toti! 
Dupa o ora femeia si-a trimis copila în oras sa cumpere ceva. Pe strada a fost lovita de o masina si apoi internata la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfânta Parascheva si, dupa ce si-a recunoscut pacatul, a cerut cu lacrimi iertare si salvarea fiicei ei accidentate. Dupa trei zile copila s-a întors sanatoasa acasa. 
 
*Un inginer bolnav de plamâni a fost internat în spital pentru operatie. Mama sa a mers atunci la moastele Cuvioasei Parascheva si i-a cerut cu credinta sanatate fiului ei. Timp de doua saptamâni doctorii au amânat operatia. Apoi, s-a observat ca leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: 
- Domnule inginer, ati scapat de operatie. Întoarceti-va sanatos acasa. Este cineva care se roaga lui Dumnezeu pentru dumneavoastra! 
 
*Unui copil de trei ani si jumatate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în brate si a venit sa ceara ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodata copilul a strigat: 
- Mama, mama! Aici este Doamne, Doamne! 
Multumind din inima Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasa cu copilul sanatos. 
 
*În anul 1955, doi soti din Iasi nu aveau întelegere în casa. Într-o seara, femeia disperata a parasit caminul. Zadarnic au cautat-o sotul si fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatal ei a alergat la Sfinta Parascheva si s-a rugat cu lacrimi sa-i întoarca sotia cu bine înapoi. Ajungând sotul acasa, dupa o ora bate cineva în usa. Era sotia. Avea chipul palid si îngândurat. 
- Unde ai fost, femeie? Ce ti s-a întâmplat? a întrebat-o sotul. 
- Diavolul mi-a dat în gând sa ma sinucid. De aceea m-am asezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe când venea un tren cu viteza, fiica noastra, îmbracata în alb, vine la mine, ma apuca repede si ma arunca afara de pe linie. Asa am scapat de moarte si de osânda iadului. Dupa ce m-am întarit putin, am multumit lui Dumnezeu ca m-a izbavit de acest cumplit pacat si m-am întors acasa. 
- Femeie, în seara aceasta la ora 8 fiica noastra era culcata, iar eu ma rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastra, ci însasi Sfânta Parascheva! Sa-i multumim ei, caci ea te-a scapat de aceasta cumplita si dubla moarte, trupeasca si sufleteasca. 
De atunci este multa armonie si bucurie duhovniceasca în aceasta familie crestina. 
 
 
*Pe timpul celor doua razboaie mondiale, orasul Iasi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitana, unde se pastreaza cinstitele moaste ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsa de nici un obraz. Caci Cuvioasa ocroteste Moldova si orasul acesta binecuvântat de 350 de ani. Spun batrânii ca ostasii vedeau noaptea, în timpul razboiului, o femeie uriasa îmbracata în alb deasupra Iasilor, ocrotindu-l de ocupatie si bombardamente. Asa stie sa ajute Sfânta Cuvioasa Parascheva patria ei adoptiva, pentru credinta fiilor ei! 
 
 
*În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii si animalele de foame, s-au scos moastele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credinciosii le asteptau si le întâmpinau cu lacrimi de bucurie si cu faclii în mâini. În urma veneau nori de ploaie bogata si adapau pamântul. Drept multumire, credinciosii se rugau si înaltau câte o troita în amintirea aducerii moastelor Sfintei Parascheva în satele lor. 
 
 
*Cel mai mult alearga si cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, taranii, calugarii si studentii. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este alba de carti, caiete de scoala si pomelnice. Putem declara ca moastele cele mai iubite de credinciosi din tara noastra si din afara sunt fara îndoiala moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, numita "cea grabnic ajutatoare si mult folositoare".