|
Manifestãri la Brehuesti cu scopul renasterii traditiei în sat
[Articol din editia de Sambata, 03 Iunie 2006 Ziarul Lumina]
Anul acesta, pe 1 iunie, în ziua sãrbãtorilor Înãltarea Domnului, Ziua Eroilor si Ziua Copilului, fiecare parohie a sãrbãtorit în chip deosebit. La parohia „Sf. Cuv. Parascheva“ - Brehuesti, din Protopopiatul Botosani, sãrbãtorile au fost organizate în scopul readucerii traditiei de altãdatã a Bisericii care se implica în manifestãri de toate planurile. „În zilele noastre, la sat spiritul este putin mai amortit si de aceea am organizat împreunã cu parohia Vlãdeni I aceste manifestãri. S-au implicat, bineînteles, si ªcoala, si Consiliul Local pentru cã acestea sunt singurele institutii care mai animã spiritul neamului“, a declarat pr. Cristian Vasile ªtiuler, paroh la Brehuesti. Sãrbãtoarea a început la parohia Vlãdeni cu Sfânta Liturghie, unde paroh este pr. Gabriel Roman si care îsi serbeazã hramul bisericii la sãrbãtoarea Înãltãrii Domnului, dupã care cei doi preoti au oficiat o slujbã de pomenire a eroilor neamului la troita din sat. Împreunã cu fortele de ordine, pentru evitarea evenimentelor neplãcute, zeci de credinciosi din Vlãdeni au plecat spre Brehuesti, unde la troita de aici a fost sãvârsitã o nouã slujbã pentru eroi. Manifestarea s-a mutat la Cãminul cultural din Brehuesti unde, în prezenta a aproape 300 de oameni care s-au adunat aici din cele douã sate, a avut loc vernisarea expozitiei de desene „Icoana din sufletul meu“, expozitie dedicatã sãrbãtorilor Înãltatii si Învierii, care a cuprins 217 lucrãri semnate de elevi ai scolilor din cele douã sate si prescolari din Brehuesti. Grãdinita din Brehuesti a prezentat un scurt program artistic, iar trupa de teatru a femeilor din Penitenciarul Botosani, însotite de directorul Marius Hliban, a jucat în fata celor 400 de elevi adunati la manifestare si în fata credinciosilor piesa „Fãrã prieteni nu se poate“. Dupã aceasta, gospodinele din Brehuesti au împãrtit peste 400 de pachete la copii si la credinciosi. A urmat competitia sportivã numitã „Sportivul ortodox“ (editia I), în cadrul cãreia 12 elevi din clasele V-VIII de la Brehuesti si 12 de aceeasi vârstã de la Vlãdeni s-au întrecut la fotbal. Meciul a fost arbitrat de însusi primarul comunei Voicu Murariu, iar una dintre conditiile jocului a fost limbajul curat, altfel fiecare s-ar fi ales cu eliminarea de pe teren timp de 3 minute. Meciul s-a terminat cu 4-2 pentru echipa parohiei Brehuesti, meciul retur fiind stabilit pentru perioada urmãtoare. În final, fiecare echipã a primit câte o minge de fotbal. Toate actiunile de joi au fost sustinute financiar de parohia Brehuesti si de Primãria comunei Vlãdeni.
de Narcisa BALABAN
Articol din editia de Sambata, 03 Iunie 2006 Ziarul Lumina
MERGI INAPOI LA LISTA ARTICOLELOR
Vezi alte articole la subiect:
|
|
|
|